Pare aproape inutil să mai adaug că într-o lume în care știm mai multe decât trăim, a afla secretele îmbogățirii (sunt secrete mai publice, printate in 3 milioane de exemplare) e o glumă ieftină.
Cărțile de self-help sunt doar hrană pentru auto-critică și disonanță cognitivă: „dacă am citit cartea despre cum să am bani și în continuare nu am, e ceva în neregulă cu mine”. Nu mai zic că simplifică lucrurile până la dispariție, diluează ideile până nu mai rămâne decât un eventual pas, singurul, inevitabilul, care duce la schimbare.
Acest pas devine salt care te propulsează (adesea doar imaginar) într-un scenariu de viață care promite fericirea, dar aia social construită. Dar nu s-a gândit nimeni la un backup plan, dacă eu devin bogată și nu îmi place? Dacă o sa devin eficientă și constat că nu mă simt mai bine? Sau mai tragic, va fi posibil să îmi declanșez motivația și apoi nu mă mai pot opri, voi face continuu proiecte de succes împotriva voinței mele. Sau voi sfârși ca în basmul cu pantofii roșii ai prințesei, voi fi condamnată la optimism și în mod clar îmi voi pierde toți prietenii, obișnuiți mai degrabă cu sarcasm și ironie.
Și cea mai gravă dintre toate acuzațiile este că aceste cărți insultă miliarde de emoții și trăiri, le neagă sau le consideră neproductive, condamnă părți întregi din experiența noastră umană, pentru a ne da la schimb un portret vag schițat despre a fi awesome tot timpul.
Eu mă bucur că partea asta cu rețetele nu funcționează, pentru că asta înseamnă că nu suntem roboți și nici xerox-uri care multiplică cine știe ce american-dream, care se transforma în romanian nightmare.
Lângă raftul cu cărți de self-help, eu propun să existe și unul de no-help, cu cărți oneste despre ce poți schimba și ce nu în viață, cu promisiuni prudente și mai ales cu respect față de experiența omului.
„Ești trist/ă azi și te simți mizerabil? E un semn că ești om și probabil ai toate motivele să te simți așa. Dacă ai nevoie de ajutor, sigur, îl poți cere, dar asta nu înseamnă că e ceva greșit la starea ta sau ca e musai să fii ajutat/ă. Ajutorul e ceva opțional, cerut de tine și nu înseamnă că nu te-ai descurca la fel de bine și singur/ă. Uneori e mai simplu împreună cu alți oameni, atâta tot. Oricum ar fi, e ok.”
sau
„Dacă vrei să faci o schimbare de dragul schimbării, go ahead. Numai că după ce vei citi această carte, viața ta va rămâne exact la fel, tu îți vei continua obiceiurile și nu ai motive să te simți aiurea pentru asta. O carte e doar o carte, nu e un pașaport către o viață nouă, pentru că asta ar implica faptul că viața asta pe care o ai e veche, sau nepotrivită. Departe de a fi expirate, viețile noastre sunt cei mai buni speakeri motivaționali, experiența e CEO-ul cel mai cool. Pentru unii oameni, planurile nu funcționează. Nici mesajele spuse în oglindă sau aplicațiile sofisticate despre cum să te trezești la 5 și să te motivezi până la refuz. Astfel de oameni au nevoie de o îmbrățisare, o înghețată, o g(l)umă, o vorbă bună, o plimbare. Pe toate acestea nu le vei obține din cartea aceasta de no-help. În cartea aceasta îți spun mai degrabă în ce fel nu pot să te ajut.”
Cultura self-helpului nu face decât să pună presiune pe persoană, dându-i un sentiment de singurătate și apăsare, deși e minunat să ne bazăm și pe alții și să ne ajutăm între noi ca oameni pentru a face existența aceasta cel puțin suportabilă.
Photo by Dan Meyers on Unsplash
