Pentru mine luna decembrie este printre cele mai pline din an. Pe lângă abundența propusă de hiper-consumerismul Crăciunului, apare și o mare aglomerare de lucruri de făcut, în mare parte pentru că toate task-urile sunt condensate în 3 săptămâni. Ultima lună a anului este de fapt o semi-lună, un compromis calendaristic. Oboseala acumulată peste an este compensată de o goană după timp, cel mai frumos și subapreciat cadou.
De aceea declar luna Decembrie ca fiind una imposibilă. Unde mai pui că e nevoie și de timp pentru o minimă ecuație interioară, în care sunt calculate faptele și reușitele anului ce tocmai se încheie, precum și necunoscutele sufletești.
În toată această poveste, cineva a aplicat regula de trei simplă și l-a inventat pe Moș Crăciun. Firul logic a fost cam așa: „chiar nu am cum să le fac pe toate. Să mai iau și cadouri, să vizitez toate rudele, să colind și să mai am și casa curată. Singura cale este să am o clonă, un alter-ego inspirat din patriarhat, care măcar să mai preia din ce am de făcut. Îl voi face bărbat, cu barbă, ca să nu fiu suspectat de feminism. Îmbrăcat în roșu, culoarea disperării și a coca-colei. Elfii, renii, spiridușii și săniile vor fi mini-ajutoarele sale, cu sarcini precise, axate pe împachetat și livrat, mai ceva ca la Fun Curier „.
Și așa a stat adultul liniștit, proiectand pe un bătrân cu un schedule mai relaxat, ceea ce el însuși avea să facă. Ca fantasma să fie și mai credibilă, a pus să ningă peste ultima lună a anului cu niște cuvinte fantastice precum liniște, pace, cozyness, căldură, adică exact acele lucruri care lipsesc mai mult ca oricând din peisaj.
Pe mine dacă mă întreabă vreun copil dacă există Moș Crăciun i-aș spune că ar face bine să existe și sa se ducă în locul meu la petrecerea de Crăciun la care nu pot să ajung și la întâlnirea aceea care nu se poate amâna până la anul.
