Indiferent câte măști colorate, dantelate și igienizate vom purta, îmi este clar că măcar un strat de acoperire s-a topit de la sine în această perioadă.
În mare parte, pentru că s-au răsturnat valorile și pentru că mediul online a dat permisiunea oamenilor să se exprime în toate felurile, să se înfurie sau să riposteze. În spatele ecranelor, am scos ce e mai bun și frumos din noi (compasiune, solidaritate), dar și cele mai adânci și profunde doze de resentimente, judecăți și scindări.
Nicând nu am avut mai mult acces atât de intim în bucătăriile, dormitoarele, pijamalele și emoțiilor celorlalți. Orice gând pasager a devenit story și orice faptă casnică s-a transformat în (po)stare.
În spatele măștilor, ecranelor și pandemiilor e mai ușor să lăsăm să cadă machiajul bunăvoinței forțate, pentru că răsturnarea de situație are un mare avantaj: face spațiu pentru aspectele din noi care au fost eliminate și atent băgate sub preș. Haosul invită, ordinea discriminează.
Pentru multe femei ca mine, care mult timp au zâmbit și au făcut frumos pentru alții, lăsând prin dulapuri încuiate acele aspecte care păreau neasortate cu lumea socială, masca este de fapt un prilej pentru a ne demachia emoțional.
Iată tutorialul de makeup pe care îl propun:
Încep cu ochii, care pot fi lăsați să vadă pe bune, fără înfrumusețări inutile aduse realitații și fără circumstanțe atenuante, născocite pentru a-i justifica pe alții sau pe mine. Ochii, care pot lăcrima și plânge în fața nedreptății sau durerii, fără teama că va curge rimelul și că nu dau bine în pozele menite să le mențină altora iluzia perfecțiunii. Pupilele, care se măresc când pe masa realității se servesc feluri aberante de a fi și propuneri indecente de la relaționa, de dragul de a fi acceptată, într-un mediu care oricum nu mă prețuiște până la final. Genele, date peste cap la observarea unui val imens de nonsens.
Continui cu nasul care miroase orice aromă subtilă de înșelăciune, manipulare și falsă pozitivitate. Chiar dacă te dai cu parfumul dezirabilității sociale, eu vreau să simt aroma reală, nota de subsol a personalității tale, mai ales dacă este vorba să petrecem mai mult timp împreună. Și eu sunt dispusă să renunț la aromele tari, dar nepotrivite mie, și să mă fac cunoscută ție, fie că ești prieten/ă, partener/ă sau colaborator/are.
Mă bucur de gura mea cea nouă, care nu mai poartă lipstick-ul editării continue a cuvintelor, pentru a se potrivi în matricea strâmtă a curentelor mainstream. Buzele mi se deschid sau nu, rostesc sau tac, din intenție și nu din obligație. Ce bine că acum masca va ascunde zâmbetele de complezență și bună-ce-faci-urile plictisite și va da voie grimaselor să danseze în voie.
Pe fiecare mască, orice trecător prin viața mea poate proiecta o femeie veselă sau tristă, disponibilă sau retrasă, amabilă sau dezaprobatoare și asta mă bucură. Mă scutește pe mine de a da conținut prestabilit unei păreri exterioare pe care oricum nu pot să o controlez, poate doar să o generez.
Poți să îți scrii pe masca mea toate poveștile, filmele și versurile care până acum nu aveau loc, pentru că spațiul era ocupat de Eul meu mult prea prelucrat. Atâta vreme cât păstrezi distanța consensuală și nu pui în act fantasmele tale, sunt de acord să-mi iau înapoi povestea mea deja scrisă și să las mai multe spații goale și vii în dinamica dintre noi.
Încet-încet, motivați de frica de moarte și eliberați de frica de viață, poate vom reuși să ieșim în public cu mai multă degajare, în ținute mai lejere. Însă pentru asta e nevoie să creăm împreună un spațiu sigur, renunțând la duelul pe care îl ducem zi de zi cu noi înșine și cu ceilalți.
