Se povestește încă prea puțin despre cum trăim la nivel emoțional acest moment, în condițiile în care este atât de relevant comportamentul nostru, mai mult ca oricând. Reacția pe care o avem este parte din tratament și are rol de prevenție, este ceva atât de decisiv, încât aproape că nu ne vine să credem cât de mult din soluție este în mâinile noastre. Iar ceea ce facem are legătură cu ceea ce simțim și gândim. Este un moment fără precedent în ceea ce privește relația cu lumea noastră psihică.
Tocmai de aceea cred că este important ca zona de leadership emoțional să devină prioritate, mai ales că simptomele pe care le trăim cei mai mulți sunt asociate cu frica, tristețea, furia. Sunt emoții pline de informații și sens, dar servite în acest cocktail, pot provoca reacții puternice, greu de dus în contextul de criză.
Multe persoane care au deja un istoric traumatic s-au obișnuit să trăiască din rolul de supraviețuitor, reactivat atât de mult zilele acestea. Pe de o parte, acest lucru aduce un potențial rezilient și permite accesarea unor resurse interioare în situații de urgență emoțională, mai ales în cazul persoanelor care au lucrat cu sine prin terapie sau în alte moduri. E acel „am trecut eu prin situații și mai grele”. E posibil ca fix marii supraviețuitori (oare) ai traumelor să pară relaxați(e) sau să bagatelizeze momentul. Au o imunizare la suferință deja formată sau poate durerea e prea mare, de aceea emoțiile neplăcute sunt alungate din conștient. Vă spun acest lucru ca să nu vă grăbiți să îi judecați pe cei care glumesc sau se spun că virusul nu există. A recunoaște o realitate înseamnă implicit a deschide o ușă cu mulți musafiri nepoftiți, îmbrăcați în suferință. Depinde unde ne-a prins pe fiecare, de moment și de context.
O pandemie (cu toate schimbările pe care le aduce la pachet) este un eveniment care poate reprezenta în sine o traumă globală, care activează răni din trecut, experiențe de abandon/pierdere și dureri tăcute. Cu toții vom procesa în timp acest debut al anului 2020, iar stresul postraumatic va râmâne cu noi, însoțit de mari lecții și transformări. Hai să avem grijă de toate, din timp, și să lăsăm (în sfârșit) și psihologia să își facă treaba.
Este momentul în care piramida a lui Maslow (unde sunt ierarhizate nevoile) se transformă într-o formă geometrică mult mai fluidă, integrativă. Nu mai este de ajuns să avem ce să mâncăm sau unde să stăm, dacă atacurile de panică și depresia ne sufocă experiența vieții. Corpul și mintea sunt atât de împletite, încât nu ne mai putem uita doar la o parte din întreg, fără a risca să greșim mult și pe termen lung.
Ceea ce face diferența între o traumă și o experiență grea (dar netraumatică), este cât de singuri (e) sau cât de conectați(e) ne simțim în fața adversității. Este o diferență mare între lipsa resurselor și însingurare sau prezența unui cineva care ne ține de mână și ne spune că o scoatem împreună la capăt. Uneori suntem chiar noi înșine acea resursă de confort emoțional, dar bine ar fi să existe și alți oameni dispuși să facă drumul mai ușor de traversat.
Așadar, te invit să îți faci și o listă cu provizii emoționale, în care să îți scrii resursele, darurile, tot ce ai creat tu în toți acești ani, experiențe de neuitat, relații și abilități pe care nimeni și nimic nu ți le poate lua, vreodată.
În fața unei pandemii este așa ușor să ne pierdem identitatea și să părem cifre în marea statistică a lumii. La final, râmâne omul minimalist, în esența sa, iar relațiile de calitate se tranzacționează acum la bursa de valori umane, care nu o să pice, te asigur. Verifică mai des conturile emoționale și chiar dacă dai de sărăcie emoțională, se poate face oricând un transfer. Doar dă de veste.
