Să știi că eu nu m-am grăbit să îți dau sfaturi în această perioadă și nici să pun accentul pe cât de greu și complicat e, pentru că știam că există riscul de a-ți induce o stare de neputință, pentru care sunt sigură ca se găsesc niște pseudo-experți, gata să dea soluții simple și greșite, pe bani, sau pe gratis.
Ca om care lucrează de ani buni cu mulți copii, sunt destul de deranjată de această perspectivă care lasă de înțeles că în perioada aceasta copiii sunt un soi de corvoadă, că e greu și ne trebuie mii de webminarii ca să știm să le facem față. Sunt bune cărțile și învățarea în general, dar dacă fix acum acestea sunt o fugă de la un contact uman cu copilul tău?
Nu aș vrea să crezi că eu visez în roz și că e simplu. E foc continuu, butoane apăsate, totul pe fast-forward, spațiu mic, timp care zboară.
Sunt trecută prin experiență (tocmai de accea știu că nu e cu 3 strategii și gata). Chiar știu cât consum e să stai pe bune în contact cu un copil sau cu mai mulți, să fii acolo, să intri în joc și în poveste, oricând, nu mai zic acum.
Însă, asta se întâmplă nu pentru că ar fi ceva greu la copii, ci pentru că e la mijloc neputința noastră, a adulților. Nu copiii sunt provocarea, dar ca să vezi asta, e nevoie de multă smerenie. Dragonul ești tu.
Te rog doar să îți vezi copilul/i ca pe o ființă capabilă, cu o mare posibilitate de înțelegere și adaptare. Dacă ai citit până aici, ești dintre cei care s-au prins deja și nu îți spun nimic nou.
Cum îi văd eu pe copiii cu care am vorbit în perioada aceasta: flexibili, adaptabili, cu replici foarte bune și cu super reziliență, umor, cu mai multă luciditate decât am văzut la mulți adulți și cu un echilibru foarte bun între ce dau și ce primesc (adică nu o fac pe salvatorii când nu e cazul).
Stai, privește, învață, ia notițe, pentru că expertul de parenting e chiar în casa ta, fără șosete, mânzgălind canapeaua cea nouă cu marker permanent.
Poate că nu ești așa indispensabil/ă în viața copilului tău pe cât crezi, dar acum mai mult ca niciodată, ești responsabil/ă. Evită te rog „specialiștii” care te tratează și pe tine ca pe un copil dependent de sfaturile lor, cât ar fi criza de mare. Poate o să greșești mult în perioada asta sau vezi mai clar ce nu a fost așezat în relațiile de familie, dar va fi timp de reparat. Chill…
Aș vrea, la final, să îți zic că nu ai nevoie acum de doze mari de vinovăție, în caz că nu a mers tehnica aia de comunicare empatică sau dacă proiectul online de la școală sau grădiniță nu a ieșit așa cool când l-ați pus în practică (și ai dat cu plastilina în ciorbă).
Sunt foarte faine inițiativele de conectare și învățare online, atâta vreme cât nu transferăm și presiunea pe note și performanțe, la pachet cu bunele intenții. Sau dacă vrem să pară cool și profesionist, să știm că o facem pentru noi, adulții, să ne simțim noi valoroși în continuare. E ok să recunoaștem acest lucru și copiii văd demonstrațiile noastre de forță ca pe un semn de disperare, dar în sinea lor, au amuzament și bucurie că ne străduim.
Dacă ții tu neapărat, poți simți și vinovăție și tristețe și furie și ce-vrei-tu, că până la urmă oameni suntem și tu ești mai mult decât suficient de bună. În caz că ai uitat.
